Asociatia brokerilor vamali

din Republica Moldova

  • Русский
  • Romana
  • English
Membrii asociatiei
Capitolul IV SANCŢIUNILE CONTRAVENŢIONALE

 Articolul 32. Sancţiunea contravenţională

    (1) Sancţiunea contravenţională este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvîrşit o contravenţie.
    (2) Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei fizice sînt:
    a) avertismentul;
    b) amenda;
    c) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;
    d) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii; 
    e) aplicarea punctelor de penalizare; 
    f) privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deţine armă şi de portarmă); 
    g) munca neremunerată în folosul comunităţii;
    h) arestul contravenţional.
    (3) Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii şi punctele de penalizare pot fi aplicate şi ca sancţiuni complementare. 
    (4) Minorii pot fi sancţionaţi complementar doar cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.
    (5) Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei juridice sînt:
    a) amenda;
    b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.
    (6) Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi aplicată şi ca sancţiune complementară.
    Articolul 33. Avertismentul
    (1) Avertismentul constă în atenţionarea contravenientului asupra pericolului faptei săvîrşite şi în recomandarea de a respecta pe viitor dispoziţiile legale.
    (2) Avertismentul se aplică în scris. 
    (3) Sancţiunea avertismentului, prevăzută la art.198 alin.(3), (4), art.247 alin.(1), art.249 alin.(1), art.250 alin.(1), art.251 alin.(4), (5), art.319, art.366 alin.(1), se aplică de către agentul constatator în condiţiile art.446 alin.(1), fără remiterea cauzei contravenţionale în instanţa de judecată.
    Articolul 34. Amenda
    (1) Amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.
    (2) Amenda se aplică persoanelor fizice de la una la 150 de unităţi convenţionale, iar persoanelor cu funcţie de răspundere şi persoanelor juridice – de la 10 la 500 de unităţi convenţionale.
    (3) Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore din momentul stabilirii ei. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral. 
    (4) Dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, instanţa de judecată o poate înlocui, după caz, cu: 
    a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol; 
    b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an;
    c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
    d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata arestului fiind de cel mult 30 de zile. În acest caz, se va ţine cont de restricţiile prevăzute la art.38 alin.(4).
    (5) Dacă persoana sancţionată pentru săvîrşirea contravenţiei prevăzute la art.228–245 nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, aceasta se înlocuieşte cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, prin ridicarea dreptului de a conduce vehicule, pe un termen de la 6 luni la un an.
    (6) Pentru situaţiile enumerate la alin.(4) lit.a), c) şi d), privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an poate fi aplicată ca sancţiune complementară.
    (7) Dacă persoana juridică nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, aceasta poate fi înlocuită cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
    (8) Amenda se înlocuieşte de către instanţa de judecată la demersul agentului constatator sau al procurorului. În cazul în care sancţiunea amenzii este stabilită de instanţa de judecată, înlocuirea o efectuează instanţa la demersul executorului judecătoresc.
    Articolul 35. Privarea de dreptul de a desfăşura o 
                         anumită activitate. Privarea de dreptul 
                         de a deţine anumite funcţii
    (1) Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în interzicerea temporară persoanei fizice de a desfăşura o anumită activitate, inclusiv prin privarea acesteia de dreptul special. Sancţiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvîrşirea contravenţiei sau în cazul în care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi. 
    (2) Privarea de dreptul de a conduce vehicule nu poate fi aplicată persoanei cu dizabilităţi care foloseşte vehiculul ca unic mijloc de deplasare, cu excepţia cazurilor cînd l-a condus atribuindu-i cu bună ştiinţă un număr de înmatriculare fals ori l-a condus în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, ori s-a eschivat de la examenul medical de constatare a acestei stări, ori a părăsit locul accidentului rutier la care a fost participant.
    (3) Privarea de dreptul de a desfăşura anumită activitate sau privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii poate fi aplicată de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la un an, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(4). Această sancţiune se aplică în cazurile în care, ţinînd cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind inadmisibilă desfăşurarea unei anumite activităţi sau deţinerea unei anumite funcţii de către aceasta. 
    (4) Privarea de dreptul de a conduce vehicule se aplică de instanţa de judecată pe un termen de la 6 luni la 3 ani, iar în cazurile prevăzute la art.36, pe un termen de la 6 luni la un an.
    Articolul 36. Aplicarea punctelor de penalizare.
                         Privarea de dreptul special 
    (1) În cazurile şi în mărimea prevăzute de sancţiunea normei contravenţionale din capitolul XIII al cărţii întîi, conducătorului de vehicul declarat vinovat de săvîrşirea contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii principale, i se aplică un număr de puncte de penalizare ca sancţiune complementară.
    (2) Dacă aplicarea sancţiunii în modul prevăzut la alin.(1) condiţionează acumularea a 15 puncte de penalizare, agentul constatator remite cauza contravenţională spre examinare în instanţa de judecată competentă, care, odată cu sancţiunea principală şi cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an ca sancţiune complementară.
    (3) Punctele de penalizare se anulează la expirarea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei pentru care au fost aplicate sau de la data privării, prin hotărîre judecătorească, de dreptul de a conduce vehicule.
    (4) Modul de evidenţă a punctelor de penalizare şi modul de asigurare a accesului titularului de permis de conducere la informaţia despre punctele de penalizare se stabilesc de Guvern.
    (5) Privarea de dreptul de a deţine armă şi de portarmă se dispune de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la un an în funcţie de gravitatea contravenţiei prevăzute în partea specială a cărţii întîi.
    (6) La expirarea termenului de privare de dreptul de a conduce vehicule sau de dreptul de a deţine armă şi de portarmă, persoana este repusă în acest drept. 
    Articolul 37. Munca neremunerată în folosul comunităţii
    (1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea contravenientului persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii, la munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale.
    (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore şi se execută în 2–4 ore pe zi.
    (3) Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea sancţiune.
    (4) După pronunţarea hotărîrii judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată explică esenţa sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii, fapt care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
    (5) Contravenientului sancţionat cu muncă neremunerată în folosul comunităţii i se ia în scris un angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la oficiul de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul. 
    (6) În caz de eschivare de la munca neremunerată în folosul comunităţii, această sancţiune se înlocuieşte cu arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
    (7) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, persoanelor care sînt unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 8 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.
    (8) Munca neremunerată în folosul comunităţii se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.
    Articolul 38. Arestul contravenţional
    (1) Arestul contravenţional este o sancţiune contravenţională excepţională care constă în privarea de libertate pe un termen stabilit prin hotărîre judecătorească şi care se execută în condiţiile prevăzute de Codul de executare.
    (2) Arestul contravenţional se aplică, de regulă, pentru săvîrşirea unei fapte care ameninţă sau pune în pericol real sănătatea ori integritatea corporală a persoanei.
    (3) Arestul contravenţional poate fi aplicat şi în cazul neexecutării intenţionate a unei alte sancţiuni contravenţionale.
    (4) Durata arestului contravenţional este de la 3 la 15 zile. În cazul concursului de contravenţii sau al cumulului de hotărîri de sancţionare, pentru care, conform legii, se prevede în calitate de sancţiune arestul contravenţional, instanţa de judecată poate aplica această sancţiune pe un termen de pînă la 30 de zile. 
    (5) Durata reţinerii contravenţionale se include în durata arestului contravenţional.
    (6) Arestul contravenţional nu poate fi aplicat persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, femeilor care au copii cu vîrsta de pînă la 8 ani, persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 16 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.
    Articolul 39. Privarea persoanei juridice de dreptul 
                         de a desfăşura o anumită activitate
    (1) Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi.
    (2) Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu al unităţii administrativ-teritoriale sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pentru un termen de la 3 luni la un an.
    Articolul 40. Expulzarea 
    (1) Expulzarea este o măsură de îndepărtare silită de pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor străini şi apatrizilor care au încălcat regulile de şedere. Expulzarea are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvîrşirii de către aceste persoane a unor fapte socialmente periculoase.
    (2) Expulzarea poate fi aplicată cetăţenilor străini şi apatrizilor ca sancţiune complementară în cazul comiterii contravenţiilor prevăzute la art.58, art.67 alin.(4), (5), art.76, 80, 81, 83, 84, 87, 323, 324, 326, 328, 330–333, 339, 348. 
    (3) În privinţa cetăţenilor străini şi apatrizilor care nu pot fi expulzaţi imediat, instanţa de judecată poate dispune luarea în custodie publică, cu plasarea pe un termen de cel mult 6 luni în Centrul de Plasament Temporar al Străinilor.
    (4) Instanţa de judecată poate dispune luarea în custodie publică a cetăţenilor străini şi apatrizilor în a căror privinţă a fost dispusă măsura returnării sau care au fost declaraţi indezirabili.
    (5) În cazul în care expulzarea însoţeşte arestul contravenţional, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei arestului.
 



Căutare:

Titlu
Content
 
  • Calcularea Accizului la un Autoturism

  • Calcularea Tarifelor Ecologice

  • Calcularea Taxelor Vamale

 

Softul pentru brokeri vamal şi declaranti